Comisia Europeana a transmis Ministerului Finantelor, Bancii Centrale precum si autoritatilor de supraveghere financiara un mesaj prin care atrage atentia ca Guvernul ar trebui sa faca precizari suplimentare in ceea ce priveste infiintarea ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiara. Potrivit unor surse din piata, clarificarile necesare se refera la aria de cuprindere a competentelor si atributiilor ASF, mesajul fiind transmis in urma scrisorii pe care autoritatile statului au inaintat-o CE la finele anului trecut cu privire la unificarea in regim de urgenta a CSA, CSSPP si CNVM.
De altfel, de la adoptarea de catre Guvern a Ordonantei de urgenta pentru infiintarea ASF din data de 18 decembrie 2012 si pana acum, si reprezentantii mediului financiar au sustinut public in repetate randuri faptul ca nu au fost consultati in niciun fel inainte de luarea acestei decizii si ca timpul pentru implementarea proiectului este mult prea scurt. Potrivit Ordonantei de urgenta, dupa trei luni de consultari, acest proiect ar urma sa devina lege in luna martie.
Asociatiile profesionale ale asiguratorilor si brokerilor de asigurari din Romania – UNSAR si UNSICAR – atrageau atentia la finele lui 2012 ca decizia de unificare in regim de urgenta a celor trei autoritati de supraveghere financiara – CSA, CSSPP si CNVM – trebuie sa faca obiectul unei ample dezbateri cu reprezentantii acestor piete. Astfel, cele doua asociatii adresau factorilor de decizie implicati solicitarea de includere pe lista partenerilor de discutii cu privire la infiintarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, pentru a evita posibilele disfunctionalitati ce pot aparea in activitatea desfasurata de societatile pe care le reprezinta.
La sfarsitul lunii ianuarie, Guvernul PONTA s-a angajat in scrisoarea de intentie adresata FMI ca va asigura realizarea consultarilor necesare infiintarii Autoritatii de Supraveghere Financiara, precum si numirea conducerii acesteia pe criterii de calificare profesionala.
Conform proiectului anuntat initial, “Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF) este o institutie administrativa autonoma, de specialitate, cu personalitate juridica, independenta, autofinantata, care isi exercita atributiile prin preluarea tuturor atributiilor si prerogativelor Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor si Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private”.