Prima crestere anuala in asigurari de la debutul crizei. Vezi cine sunt cei mai mari asiguratori!

Prima crestere anuala in asigurari de la debutul crizei. Vezi cine sunt cei mai mari asiguratori!

Asiguratorii activi pe piata din Romania au inregistrat in anul 2012 un volum total de afaceri de circa 8,5 mld. lei, echivalentul a 1,9 mld. EUR, in crestere in valoare absoluta cu circa 560 mil. lei fata de anul 2011, arata datele preliminare . Practic, asistam la prima crestere anuala a pietei de asigurari din Romania de la debutul crizei, dupa ce, la finalul anului 2008, piata atinsese un maxim istoric de 8,94 mld. lei. (n. red.: ulterior, piata a scazut la 8,87 mld. lei – 2009, 8,3 mld. lei – 2010, respectiv 7,8 mld. lei in 2011).

Procentual, in moneda nationala, piata de profil a consemnat o crestere de circa 7,2%, in vreme ce, ajustat la o rata anuala medie a inflatiei de 3,33%, segmentul asigurarilor din tara noastra a sporit cu 3,7%. In moneda europeana, pe fondul devalorizarii cursului mediu anual RON/EUR de la 4,2379 in 2011 la 4,4560 in 2012, piata de asigurari a crescut cu 1,9%.

Pe clase de asigurare, datele preliminare indica pentru segmentul de asigurari de viata un volum total al subscrierilor de circa 410 mil. EUR (1,8 mld. lei) – echivalentul a 21,5% din totalul pietei de asigurari, in vreme ce asiguratorii non-viata au generat un volum total al subscrierilor de circa 1,49 mld. EUR (6,6 mld. lei) – echivalentul a 78,5% din totalul pietei.

Leave a Reply