EXCLUSIV: Topul brokerilor la jumatatea anului! Piata de brokeraj trece de 400 mil. EUR la finalul lunii iunie.

EXCLUSIV: Topul brokerilor la jumatatea anului! Piata de brokeraj trece de 400 mil. EUR la finalul lunii iunie.
aplicatia “INSURANCE PROFILE INTERACTIV” – prima jumatate a anului curent marcheaza pentru piata de brokeraj apropierea de 45% a ponderii primelor intermediate in totalul subscrierilor. Astfel, acest indicator s-a majorat de la 30% in S1 2008, pana la circa 44% in iunie 2013.

Primele sase luni ale anului curent au reprezentat pentru piata de brokeraj din Romania, un volum total al primelor brute intermediate de circa 430 mil. EUR, in crestere in valoare absoluta cu circa 50 mil. EUR, fata de S1 2012.

Totodata, daca pentru industria asigurarilor din Romania, perioada 2008-2011 a adus scaderi importante, pentru brokerii de asigurare intervalul a fost marcat initial de stagnare, pentru ca in 2012 si 2013 sa inregistreze cresteri semnificative. Spre comparatie, daca per ansamblu, in S1 2013 piata de asigurari din Romania mai are de recuperat fata de de ianuarie-iunie 2008 peste 200 mil. EUR, brokerii de asigurare au depasit valoarea din perioada de varf a industriei asigurarilor din tara noastra cu peste 70 mil. EUR.

In ceea ce priveste ierarhia companiilor de brokeraj alcatuita dupa criteriul volumului de prime brute intermediate, aceasta nu a suferit modificari in ceea ce priveste componenta primelor trei pozitii, MARSH Broker, SAFETY Broker si PORSCHE Broker conducand clasamentul.

In privinta evolutiilor afacerilor companiilor, cresteri importante ale volumului de prime intermediate au fost raportate de SAFETY Broker (+60%), TRANSILVANIA Broker (+57%), MILLENIUM Insurance Broker (+37%), DOMAS Broker (+31) si MARSH Broker (+18%), in vreme ce PORSCHE Broker si UNICREDIT Insurance Broker au raportat cifre in scadere cu 15%, respectiv 10% fata de iunie 2012.

Rezultatele financiare complete ale pietei de asigurari din Romania pentru ianuarie-iunie a.c. le veti putea citi in premiera la jumatatea lunii septemberie in Revista de Specialitate INSURANCE Profile. Totodata, acestea vor fi diposnibile si pe www.insuranceprofile.ro la sectiunea INSURANCE PROFILE INTERACTIV.

Disponibila la adresa www.insuranceprofile.ro, INSURANCE PROFILE INTERACTIV este aplicatia ce permite accesul la crearea de rapoarte personalizate ce contin rezultatele financiare ale companiilor de asigurari si brokeraj in asigurari structurate si ierarhizate pe clase de asigurare aferente fiecarui trimestru incepand cu anul 2008 pana in prezent, pentru toate companiile din piata asigurarilor din Romania care au furnizat date.

Leave a Reply