Cumpara asigurare RCA ieftin pasul 1 Complezi formularul
pentru a calcula pretul unui RCA ieftin
Cumpara asigurare RCA ieftin pasul 2 Calculam preturile RCA, alegi asigurarea RCA
care ti se potriveste.
Cumpara asigurare RCA ieftin pasul 3 Comanzi asigurarea
RCA
si noi livram gratuit oriunde in tara.
Telefon: 0770 191 544
Program L-D: 9-18

O maşină de oraş cucereşte pârtia

George Vintila BMW 120d xDrive

Seria 1 / BMW 120d xDrive pe face senzatie pe Partia Cocosul.

Bucureşti-Predeal, 1 februarie. Odată cu debutul pe piaţa din România, performanţele noului BMW Seria 1 xDrive au fost puse la încercare într-un test extrem. Modelul a servit ca cel mai rapid transport pe cablu pentru schiori din lume şi apoi s-a întrecut într-o cursă de coborâre pe Pârtia Cocoşul din Predeal.

O întrecere inedită i-a adus faţă în faţă pe Claudiu David, pilot cu experienţă în Campionatul Mondial de Railuri şi singurul instructor român BMW Driving Experince, şi George Vintilă, în calitate de schior profesionist. Noul BMW Seria 1 120d xDrive, echipat cu roţi speciale de zăpadă, a fost pregătit pentru a-l susţine pe Claudiu David.

Ascensiunea Pârtiei Cocoşul din Predeal, pârtie de dificultate medie, cu două secţiuni cu înclinaţia de peste 30°, a fost prima fază a provocării. Surprinzând audienţa, modelul a ajuns până la cel mai înalt punct al pârtiei, tractând în acelaşi timp doi schiori. Pe urcare, modelul pilotat de Claudiu David a atins viteze de peste 80 km/h, devenind astfel cel mai rapid transport pe cablu pentru schiori. Cu siguranţă însă nu a fost cel mai confortabil, „pasagerii“, aceştia trebuind să utilizeze la maxim forţa braţelor pentru a rezista până la capătul călătoriei de 2250m.


“Am fost profund impresionat de potenţialul noului model BMW 120d xDrive! Iniţial ne-am pregătit să-l urcăm tractat cu maşina specială de bătut zăpada, după care sa filmam şi să fotografiem coborârea. Am echipat maşina cu cauciucuri speciale şi, spre surprinderea tuturor, micul BMW Seria 1 a urcat fără probleme toata pârtia. Am oferit chiar servicii de transport speciale pentru că l-am tras pe George Vintilă până în vârful pârtiei. Practic a beneficiat de cel mai puternic transport pe cablu din lume”, a declarat entuziasmat Claudiu David.

Coborârea a oferit înfruntarea directă între pilot şi schior. Pentru un plus de spectacol, a fost amenajată o trambulină pentru o săritură spectaculoasă a lui George Vintilă. Claudiu a avut avantajul unor viteze maxime mai mari, de până la 110 km/h, în timp ce Geroge a beneficiat de o distanţă de frânare mai mică şi manevrabilitate mai bună pe viraje.

În final, chiar dacă schiorul a ajuns înainte cu o diferenţă de câteva secunde, a impresionat însă automobilul care a urcat fără dificultate şi s-a dovedit manevrabil pe zăpadă, în condiţii extreme. “Pentru asigurarea pârtiei, precum şi pentru o desfăşurare în condiţii de siguranţă a evenimentului am beneficiat de sprijinul autorităţilor, salvamontului şi jandarmeriei, dar şi de excelenta pregătire a pilotului nostru, Claudiu David. Am vrut să testăm limitele noului nostru model cu tracţiune integrală, pentru aceasta am pregătit un experiment la limită. Cu siguranţă nu ne aşteptăm să încerce şi clienţii noştri acelaşi lucru, dar provocările pe care le-a depăşit BMW Seria 1 cu xDrive arată pe deplin calităţile noului model”, a declarat Alexandru Şeremet, Corporate Communication BMW Group România.

BMW Seria 1 este cel mai nou model de la BMW care beneficiază de transmisia integrală inteligentă BMW xDrive. Sistemul, controlat electronic, variază continuu transmisia între cele două punţi, asigurând aderenţa optimă, dar şi stabilitatea maximă în viraje. Se remarcă prin posibilitatea transferului transmisiei până la 100% de pe o punte pe cealaltă, asigurând astfel, un comportament deosebit de sportiv şi, în acelaşi timp, extrem de sigur. Cu excepţia BMW Z4, toate modelele BMW beneficiază acum de acest sistem. La Seria 1, BMW xDrive este disponibil pentru început pentru BMW 120d şi BMW M135i.

Despre BMW Seria 1 120d xDrive

Date tehnice
– Motor diesel, TwinPower Turbo, 2 litri, 4 cilindri in linie
– Putere maxima: 184 CP
– Cuplu maxim: 389 Nm (1750 – 2750)
– Masa proprie (DIN): 1425 kg
– Accelerație 0-100 km/h: 7,2 secunde
– Consum mediu conform standardelor EU: 4,8 litri per 100 km (123g per km)

Preţ de pornire BMW Seria 1 120d xDrive
26550 Euro fără TVA

Cumpara RCA BMW ieftin online!

Leave a Reply