Rezultate oficiale: Piata de asigurari a crescut cu 3,16% la sase luni
a fost cel mai bun prim semestru din ultimii trei ani, insa nivelul primelor subscrise in primele 6 luni ale anului este inca mai scazut cu aproximativ 8% fata de perioada similara a anului 2008, cand rezultatul total a fost de 4,63 mld. lei.
Cresterea in primul semestru al anului 2013 a fost atat pe segmentul asigurarilor generale (3,398 mld. lei, cu 3,71% mai mult decat in primele 6 luni din 2012), cat si pe segmentul asigurarilor de viata (866,07 mil. lei, cu 1,04% mai mult decat in primul semestru al anului trecut). De altfel, pe segmentul asigurarilor de viata, primele 6 luni din anul 2013 au reprezentat cel mai bun prim semestru din ultimii 5 ani.
Totalul primelor subscrise in primele 6 luni ale anului 2013 a reprezentat 51,64% din valoarea primelor subscrise in anul 2012 (8,25 mld. lei).
In primele 6 luni din anul 2013, 38 societati de asigurare au activat pe piata din Romania. Dintre acestea, 20 de asiguratori au activat doar in piata de asigurari generale, 10 asiguratori au practicat doar asigurari de viata, iar 8 asiguratori au practicat atat asigurari generale, cat si asigurari de viata.
Primele 10 societati de asigurare acopera 81,14% din piata asigurarilor din Romania, iar primele 3 societati de asigurare, cu prime brute subscrise de 1,5 mld. lei, au o cota de piata de 35%.
Asigurari generale
Cea mai mare clasa de asigurari, dupa subscrieri, a fost cea de raspundere civila auto (clasa X), cu o pondere de 37,72% din total, respectiv 1,28 mld. lei, in crestere cu 13,5%, de la 1,12 mld. lei in primul semestru din 2012.
Casco a consemnat un volum al primelor brute subscrise de 874,98 mil. lei, in scadere cu 59,57 mil. lei (-6,37%) fata de primele 6 luni din anul 2012;
Clasa VIII (asigurari de incendiu si alte calamitati naturale) si a totalizat prime brute subscrise de 614,26 mil. lei, in crestere cu 69,58 mil. lei (12,77%) fata de primele 6 luni din 2012.
Asigurari de viata
Asigurarile de viata au consemnat o crestere de 1,04% fata de primele 6 luni din 2012.
Primele 10 societati detineau, la 30 iunie 2013, o cota de piata de 90,53%, iar primele 3 societati, cu prime subscrise de circa 520 mil. lei, detineau o cota de piata de 60%.
Clasa AI (Asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare) a avut o pondere de 61,83% din totalul acestui segment (in crestere usoara fata de primele 6 luni din 2012), cu prime brute subscrise de 535,46 mil. lei (+1,63%).
Clasa AIII (Asigurari de viata si anuitati care sunt legate de fonduri de investitii) a reprezentat 33,98% din totalul asigurarilor de viata, cu prime brute subscrise in semestrul I de 294,26 mil. lei, in scadere usoara fata de primul semestru din 2012 (-0,57%).
Indemnizatii brute platite
Despagubirile totale platite de asiguratori in primul semestru al anului 2013, au fost de 2,51 mld. lei, in scadere cu 1,18% (aproximativ 30 mil. lei) fata de primele 6 luni din 2012.
Pe clasa de asigurari generale despagubirile au totalizat 2,13 mld. lei, in scadere cu 2,45% fata de primele 6 luni din anul 2012, iar indemnizatiile brute, maturitatile si rascumpararile pentru asigurari de viata au fost de 380,39 mil. lei, in crestere cu 6,58% fata de perioada similara din anul 2012.
Cel mai mare volum de daune a fost platit pe clasa RCA, respective 985,5 mil. lei, in crestere cu 4,78% fata de semestrul I din 2012. Pe Casco, daunele au fost de 933,65 mil. lei, in scadere cu 3,44% fata de semestrul I 2012.
Primele trei societati de asigurare (din punct de vedere al indemnizatiilor platite) au achitat 45,21% din totalul indemnizatiilor platite in semestrul I, iar primele 10 societati au achitat 96,71% din total.
Sumele platite pentru indemnizatiile brute, maturitati si rascumparari aferente asigurarilor de viata
Indemnizatiile brute, maturitatile si rascumpararile aferente asigurarilor de viata au totalizat 380,39 mil. lei, in primul semestru al anului 2013, in crestere cu 6,58% fata de primele 6 luni din 2012.
Cele mai mari plati au fost facute pentru clasa AI (asigurari de viata, anuitati si asigurari de viata suplimentare), in suma totala de 202,87 mil. lei (+0,1% fata de semestrul I 2012).
De asemenea, pe clasa Asigurari de viata si anuitati care sunt legate de fonduri de investitii au fost platite 167,84 mil. lei, in crestere cu 14,72% fata de primele 6 luni din 2012.
Situatia rascumpararilor platite de asiguratori
In perioada ianuarie-iunie 2013, sumele platite cu titlu de rascumparari totale si partiale, la cererea asiguratilor, au fost de 225,18 mil. lei, in crestere cu 8,16% fata de primele 6 luni din 2012.
Rascumpararile totale au reprezentat 167,25 mil. lei (+12,2% fata de primele 6 luni din 2012), iar cele partiale au fost in suma de 57,93 mil. lei (-2,03% fata de semestrul I 2012).
Situatia indicatorilor privind asigurarile de locuinte la 30 iunie 2013
Primele brute subscrise aferente clasei VIII – Asigurari de incendiu si alte calamitati naturale au fost de 614,26 mil. lei, cu 12,7% mai mult fata de primul semestru al anului 2012.
Indemnizatiile brute platite, in primul semestru al anului 2013, au fost de 92,23 mil. lei, cu 15% mai mici fata de perioada similara din anul 2012.