Cumpara asigurare RCA ieftin pasul 1 Complezi formularul
pentru a calcula pretul unui RCA ieftin
Cumpara asigurare RCA ieftin pasul 2 Calculam preturile RCA, alegi asigurarea RCA
care ti se potriveste.
Cumpara asigurare RCA ieftin pasul 3 Comanzi asigurarea
RCA
si noi livram gratuit oriunde in tara.
Telefon: 0770 191 544
Program L-D: 9-18

Teme strategice pentru industria auto globala

Câteva teme strategice vor domina agenda companiilor din industria auto în 2013.

Acestea vizează capitolele de performanţă şi capital şi vor trebui tratate prioritar pentru obţinerea reuşitei, se arată în noul studiu – Changing lanes: the automotive C-suite’s agenda for 2013-14, realizat de divizia Global Automotive Center a Ernst & Young.

Cele patru teme strategice sunt:

1. Mediul economic volatil care menţine vizibilitatea redusă:
Sunt semne clare care indică nesiguranţă economică şi volatilitate la orizont. Executivii din industria auto se vor confrunta nu doar cu o variabilitate crescută şi cu incapacitatea de a anticipa cererea, ci şi cu pieţe în stagnare sau chiar în contracţie. Pentru a face faţă acestor condiţii dificile, companiile din fruntea clasamentului modelează în prezent cererea, acolo unde se poate, prin preţ şi pachete de opţiuni. Acolo unde cererea nu se poate anticipa, companiile se concentrază pe gestionarea proactivă a constrângerilor din lanţul de aprovizionare.

2. Re-inventarea propunerii de valoare pentru consumator:
Constructorii de automobile de astăzi se văd confruntaţi cu o lume în care trebuie să satisfacă schimbări foarte rapide în preferinţele consumatorilor din pieţele mari, unde accelerarea urbanizării produce un impact tot mai puternic asupra noţiunii tradiţionale de deţinere a unui vehicol. Companiile de top îşi restructurează protofoliile de produse pentru a putea răspunde cererilor privind funcţiile vehicolului, preţul şi caracteristicile acestuia. De asemenea, ele investesc în soluţii de conectivitate şi mobilitate, cum ar fi programele telematice sau cele de partajare a automobilului.

3. Remodelarea business-ului pentru mai multă eficienţă:
Companiile din industria auto de astăzi sunt forţate, mai mult ca niciodată până acum, să se concentreze pe o mai mare eficienţă operaţională şi financiară. Principalele arii vizate sunt: reducerea timpului de punere pe piaţă, alinierea capacităţii şi a cererii şi crearea unor structuri de cost mai flexibile. Companiile lider admit că integrarea datelor în procesul de luare a deciziilor este esenţială pentru atingerea unor niveluri mai ridicate de eficienţă.

4. Asigurarea resurselor pe lanţul de valoare:
Executivii declară că una dintre cele mai stringente urgenţe este asigurarea transparenţei în cadrul organizaţiei şi securizarea accesului la resursele cheie. Gestionarea eficientă a acestor elemente cheie – de la asigurarea talentelor în echipă, până la disponibilitatea de credite pentru asigurarea fluxului de aprovizionare sau procurarea materiilor prime deficitare – va putea face diferenţa dintre reuşită şi eşec.

Studiul Changing lanes oferă prilejul unei priviri în sala de consiliu a celor mai importante companii din industria auto de la nivel global. Liderii din piaţă au reuşit să-şi echilibreze corect diverşii vectori producători de valoare, printre care se numără reuşita în pieţele emergente, opţiunea corectă pentru structura portofolului de produse şi pentru colaboratorii cu care au dezvoltat relaţii. Cum sectorul auto continuă să evolueze, adoptarea urgentă a acestor mişcări strategice şi tactice poate determina care dintre companii vor dobândi pe mai departe avantaje competitive sustenabile în pofida condiţiilor dure din piaţă.

Leave a Reply