VIDEO: SWISS Re: Ne dorim stabilitate pe pietele din Romania si Bulgaria
Aici este vorba de dinamica mai buna a pietei in comparatie cu Germania, spre exemplu. Au loc multe evolutii pe partea de asigurari, nu numai pe reasigurari, precum deschiderea noilor linii de business sau crearea de noi produse”, a afirmat Nicola RAUTMANN, noul Managing Director al grupului pentru regiunea Europa Centrala si de Est.
“Romania si Bulgaria nu sunt piete similare. Chiar cred ca sunt foarte diferite. Intr-adevar, se confrunta cu probleme de aceeasi natura, insa au mers pe cai foarte diferite pentru a le rezolva. Le privim din acelasi unghi cand vine vorba de reasigurari, dar nu si in ceea ce priveste asigurarile directe”, a explicat Ajeet PHATAK, Senior Underwriter, SWISS Re Europe.
Cu toate acestea, ambele economii au trecut printr-o perioada mai dificila si a fost pusa presiune asupra preturilor si a conditiilor de asigurare. “De aceea, a face business profitabil este una dintre provocarile acestor piete”, a subliniat Nicola RAUTMANN.
In ceea ce priveste activitatea reasiguratorului elvetian pe piata din Romania, dar si in zona Europei Centrale si de Est, Andrea FUCHS, Director, Head Market Underwriting Austria & CEE, afirma ca “nu vrem sa intram si sa iesim. Stabilitatea este cea pe care ne-o dorim sa o cream si sa o mentinem si in viitor. Nu ne gandim la cat putem castiga intr-un an, ci sa gasim partenerii potriviti cu care sa dezvoltam o legatura pe termen lung”.